Ce Sunt Cheltuielile de Finanțare? Definiție, Fiscalitate

Cheltuiala de finanțare este costul pe care resursele străine (împrumuturile) utilizate de o companie pentru a-și desfășura activitatea sau pentru a investi îl impun asupra afacerii. În forma cea mai simplă: atunci când compania lucrează cu bani împrumutați în loc de capital propriu, prețul acestei datorii se înregistrează drept cheltuială de finanțare. Acest element, care în contul de profit și pierdere apare după profitul din exploatare, arată efectul structurii de îndatorare a companiei asupra profitabilității.

Ce Cuprind Cheltuielile de Finanțare?

Când vine vorba de cheltuieli de finanțare, primul lucru care ne vine în minte este dobânda la credite; sfera de cuprindere este însă mai largă. În practică, cele mai frecvente elemente sunt:

• Cheltuieli cu dobânzile: dobânzile plătite pentru credite bancare, credite de la societăți de finanțare și instrumente de împrumut.
• Cheltuieli din diferențe de curs valutar: diferențele apărute la împrumuturile în valută atunci când cursul evoluează nefavorabil.
• Costuri de credit și de împrumut: costuri suplimentare legate de îndatorare, precum comisioane de dosar, comisioane sau taxe pentru scrisori de garanție.
• Diferențe de scadență și costuri similare: sarcini suplimentare rezultate din operațiuni cu caracter de împrumut.

Punctul comun al acestor elemente este că nu provin din bunurile sau serviciile produse de companie, ci din resursele străine utilizate. De exemplu, atunci când o companie de producție folosește un credit în valută pentru achiziția de materii prime, atât dobânda acestui credit, cât și diferența apărută la creșterea cursului se reflectă la finalul perioadei în contul de profit și pierdere drept cheltuială de finanțare.

Cheltuieli de Finanțare și Cheltuieli Financiare — Sunt Același Lucru?

În limbajul curent, „cheltuieli de finanțare” și „cheltuieli financiare” sunt folosite de cele mai multe ori interschimbabil și, în practică, descriu aceleași elemente: dobânzi, diferențe de curs valutar și costuri de împrumut. Diferența ține mai degrabă de context. În contabilitate și în situațiile financiare, aceste elemente sunt de regulă grupate sub titlul „cheltuieli de finanțare”; reglementările fiscale folosesc aceeași expresie. Așadar, nu este nevoie să căutăm o distincție netă de conținut între cei doi termeni; important este să știm că aceste cheltuieli formează o grupă separată de cheltuielile de exploatare.

Diferența dintre Cheltuielile de Exploatare și Cheltuielile de Finanțare

Această distincție este esențială atât pentru o raportare corectă, cât și pentru evaluarea fiscală:

• Cheltuielile de exploatare (operaționale) sunt cheltuielile pe care compania le face pentru a-și desfășura activitatea de bază: chirie, salarii, cheltuieli de marketing, cheltuieli de deplasare și de protocol. Aceste cheltuieli determină profitul din exploatare.
• Cheltuielile de finanțare reprezintă costul modului în care compania își finanțează această activitate. Dintre două companii care desfășoară aceeași activitate, cea care lucrează cu împrumuturi are cheltuieli de finanțare ridicate, iar cea care lucrează cu capital propriu — scăzute.

Grupa în care este urmărită o cheltuială schimbă rezultatul: cheltuielile de exploatare reflectă eficiența activității, iar cele de finanțare — opțiunile de îndatorare. A le amesteca îngreunează citirea performanței operaționale reale a companiei.

Limitarea Cheltuielilor de Finanțare și Relația cu KKEG

Legislația fiscală din Turcia poate limita, la companiile care îndeplinesc anumite condiții, deducerea din baza impozabilă a unei părți din cheltuielile de finanțare. În această reglementare, cunoscută drept „limitarea cheltuielilor de finanțare” (în turcă: finansman gider kısıtlaması), la companiile ale căror resurse străine depășesc capitalurile proprii, o anumită parte din cheltuielile de finanțare aferente părții excedentare este considerată cheltuială nedeductibilă fiscal — KKEG („kanunen kabul edilmeyen gider”, termenul din legislația fiscală turcă pentru cheltuielile neacceptate ca deducere). Cu alte cuvinte, această sumă rămâne în contabilitate drept cheltuială, dar se adaugă înapoi la baza impozabilă la calculul impozitului pe profit. Modul de funcționare și de înregistrare a conceptului KKEG l-am explicat în detaliu în articolul ce este KKEG și înregistrarea contabilă.

Un avertisment important în acest punct: deoarece cotele și pragurile supuse limitării se pot schimba în timp, nu oferim cifre actuale în acest articol; înainte de a face calcule, verificați neapărat legislația în vigoare și opinia consultantului dumneavoastră fiscal. De asemenea, „limitarea cheltuielilor de finanțare” de aici este un concept pur fiscal; nu trebuie confundată cu restricțiile de cheltuieli din regulile interne ale companiei (de exemplu, plafoanele impuse cheltuielilor angajaților).

Importanța Practică pentru Companii

Urmărirea corectă a cheltuielilor de finanțare nu este doar o chestiune de ordine contabilă; afectează direct profitabilitatea și sarcina fiscală:

1. Analiza profitabilității: o companie cu un profit din exploatare aparent solid poate încheia perioada în pierdere din cauza cheltuielilor de finanțare ridicate. Urmărirea lor separată clarifică sursa problemei.
2. Planificarea fiscală: la companiile care intră sub incidența limitării, structura de îndatorare modifică sarcina fiscală. Echilibrul dintre capitalul propriu și resursele împrumutate trebuie construit din această perspectivă.
3. Deciziile de îndatorare: costul real al unui nou credit apare doar atunci când sunt evaluate împreună nu numai rata dobânzii, ci și riscul valutar, costurile suplimentare și partea nedeductibilă.
4. Clasificarea corectă: distincții precum situațiile în care dobânda și diferența de curs se includ în cost sau se trec direct pe cheltuieli afectează profitul perioadei și bilanțul; de aceea cer atenție în momentul înregistrării.

Pe scurt, cheltuiala de finanțare este „factura datoriei”, iar această factură trebuie să stea la locul corect atât în situațiile financiare, cât și în calculul impozitului.

Modalități de Reducere a Cheltuielilor de Finanțare

Cheltuiala de finanțare nu este un element complet evitabil; poate fi însă gestionată. Abordările la care companiile recurg frecvent sunt:

• Revizuirea structurii de îndatorare: înlocuirea împrumuturilor scumpe, pe termen scurt, dacă condițiile permit, cu resurse pe termen mai lung și cu costuri mai mici.
• Gestionarea riscului valutar: o companie cu venituri preponderent în moneda locală care își limitează datoria în valută reduce din start cheltuielile din diferențe de curs.
• Echilibrarea scadențelor creanțelor și datoriilor: accelerarea încasărilor și planificarea plăților reduc nevoia de îndatorare suplimentară.
• Creșterea vizibilității cheltuielilor: companiile care urmăresc regulat de unde provine fiecare cheltuială observă mai devreme blocajele de numerar care duc la îndatorare inutilă.

Precondiția comună a acestor pași este ca toate cheltuielile să fie înregistrate la zi și clasificate corect; când situațiile vin cu întârziere, fiecare decizie luată întârzie și ea.

Gestionarea sănătoasă a cheltuielilor de finanțare începe cu urmărirea regulată și clasificată a tuturor cheltuielilor companiei; pentru echipele care vor să gestioneze dintr-un singur loc urmărirea cheltuielilor, de la cheltuielile angajaților la plățile companiei, soluția de management al cheltuielilor de la Masraff facilitează instaurarea acestei ordini.